
Cum facem liniște când viața e sub un diagnostic zgomotos, dialog cu Alex Popa, ”Inima Copiilor”
Cum facem liniște când viata este sub un diagnostic zgomotos este acel episod în care vorbim despre soluțiile la care putem apela când viața ne dă cel mai mare strigăt, cel al amenințării asupra sănătății. Alex Popa, președintele asociației ”Inima Copiilor” a trecut printr-o situație similară, moment în care s-a decis să construiască o soluție pe termen lung pentru cât mai mulți copii și familii care se vor confrunta cu probleme similare. Cum vorbim despre liniște” este un podcast start-up.ro în parteneriat cu NN România. Vă invităm să aflați de la antreprenori și oameni creativi cum puteți să anulați zgomotul de fundal și să faceți ca ceea ce contează să se audă mai bine. 02:51: Bună, Alex. Știu că implicarea ta în asociația Inima Copiilor a început încă din 2005, când ai aflat că fratele tău, atunci la 30 de ani, are o insuficiență cardiacă și trebuie operat. Acela a fost momentul în care ai văzut ce face o asociația similară în Italia și ai înțeles cât de necesară e una și în România. Ce ai simțit pus în față cu atâtea lucruri grele: boala fratelui tău și realitatea medicală din țară? 05:30 Deci voi ați început ca un centru de ajutorare a misiunilor medicilor în țară 06:08 Și cum a evoluat asociația de la ce era la ce este? 14:03 Deci este nevoie de extindere? 16:22 Ai creat o soluție pentru părinții ai căror copii suferă, uneori petrec săptămâni, luni sau chiar ani în secția spitalului. Ce le spui părinților care primesc un diagnostic greu pentru copilul lor, care e cea mai bună modalitate de a-i îmbărbăta, de a arăta empatie și de a-i ajuta să-și gestioneze emoțiile și următorii pași? 20:16 De-a lungul anilor de activitate a asociației Inima Copiilor ați marcat multe reușite. Dar care ar fi acele povești cu sfârșit fericit care au adus cea mai mare împlinire asociației, acele cazuri considerate imposibile, dar unde finalul a contestat ceea ce se credea? 25:56 Ce se întâmplă cu părinții care nu știu încotro s-o apuce? 28:40 Ca să ajungi aici, ai nevoie totuși de un control medical. 30:29 Dar pentru copii cum e, la ei cum se resimte situația? 32:23 Personalul medical ce resurse are pentru a gestiona tot ce se întâmplă în meseria lor? 34:02 ce lecții ți-ai luat de la activitatea pe care o faci? 36:12 Cum vă convingeți oamenii să vi se alăture și să le pese? 40:40 Cum pot părinții să treacă peste trauma bolii și să găsească modalitățile prin care să se bucure de viața alături de copil, fără să o mai pună prin filtrul spitalizărilor, operațiilor și a unei temeri constante?
Altri episodi di "Cum vorbim despre liniște"
Non perdere nemmeno un episodio di “Cum vorbim despre liniște”. Iscriviti all'app gratuita GetPodcast.