Reziliența prin cultură. Monica PILLAT - MÂNTUIREA PRIN ARTĂ

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem transforma provocările și experiențele-limită în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Regăsirea unor cărți de înaltă spiritualitate, apărute în zorii Evului Mediu anglo-saxon, dezvăluie nevoia omului modern de a se întoarce cu mintea și sufletul spre credința ce se înfiripa într-o epocă poate la fel de tulbure ca a noastră. Pentru vechii scriitori englezi, fiecare volum inspirat de cărțile sfinte reprezenta o ofrandă adusă lui Dumnezeu și o expresie a aspirației – adesea mărturisite – de mântuire prin artă. Evul Mediu nu înseamnă, așadar, doar o etapă a trecutului îndepărtat, ci și o nostalgie după ceea ce sufletul omenesc a pierdut de-a lungul secolelor.Cât de importantă a fost, în acest proces de edificare a culturii medievale engleze, traducerea cărților fundamentale ale creștinismului? Cum se armonizau cele două viziuni atât de diferite – cea creștină și cea păgână – în substanța tematică a poemelor epice și cavalerești, a pieselor de teatru medievale, dar și a povestirilor lui Geoffrey Chaucer? Cum ne mai vorbește astăzi această lume, cu întreaga ei literatură plămădită într-un creuzet al contradicțiilor, în care binele și sublimul triumfă în fața grotescului și a monstruosului? Dialogul plin de frumusețe și sensibilitate dintre distinsa profesoară și scriitoare Monica Pillat și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, circumscrie o suită de reflecții, atent documentate, asupra literaturii medievale engleze, reliefând mesajul ei profund uman și de intensă actualitate ideatică.0:00 Intro0:14 Skip Intro07:23 Cartea ca ofrandă adusă lui Dumnezeu14:10 Nostalgia omului modern pentru credința și cultura Evului Mediu27:55 𝐵𝑒𝑜𝑤𝑢𝑙𝑓 și tema luptei cu monstrul36:27 Despre tema pelerinajului în literatura medievală engleză44:12 Funcția grotescului în reprezentarea sacră a pelerinajului51:12 Poemul cavaleresc, de la Chrétien de Troyes la Thomas Malory56:58 Tipuri de discurs în 𝑃𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑎𝑛𝑡𝑒𝑟𝑏𝑢𝑟𝑦Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/302-mantuirea-prin-arta-reflectii-asupra-literaturii-medievale-engleze.html

Reziliența prin cultură. Pavlo Matiușa - SCRISORI DE DRAGOSTE ȘI DE RĂZBOIPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem transforma provocările și experiențele-limită în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, scriitorul Pavlo Matiușa, care s-a înrolat voluntar în Forțele Armate ale Ucrainei la începutul invaziei rusești din 2022, ne dezvăluie adevărata față a războiului, în toată complexitatea și oroarea lui, cu efecte nebănuite asupra psihicului omenesc. Actul scrisului transfigurează realitatea crudă într-o experiență profund personală, surprinsă într-un caleidoscop de emoții, din jocul cărora izvorăște o energie deopotrivă creatoare și mântuitoare. Ce anume l-a determinat pe Pavlo Matiușa să ia decizia înrolării voluntare în armată, deși avea dreptul legal de a nu merge pe front? Cât de mult au avansat, din punct de vedere tehnologic, tacticile militare ucrainene în acești patru ani și jumătate de război? În urma unei asemenea experiențe decisive, s-a schimbat ceva în modul său de a înțelege și de a-și asuma actul scrisului? Ce consecințe neașteptate a avut, în plan artistic, eliberarea spațiului cultural din Ucraina de sub asediul propagandei rusești? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul 𝑆𝑐𝑟𝑖𝑠𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖, dialogul dintre scriitorul și traducătorul Pavlo Matiușa și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o tulburătoare incursiune în miezul unei realități marcate de dramele războiului și de amenințarea continuă a morții, pe fundalul căreia oamenii descoperă în mod neașteptat puterea iubirii și a credinței, menite să vindece traumele și durerea sufletească. 0:00 Intro0:14 Skip Intro12:25 Experiența războiului și progresul tehnologic al armamentului ucrainean22:06 Efectele stresului extrem de pe linia frontului asupra psihicului uman31:55 Izvoare de creativitate artistică în vreme de război40:42 Sursele de inspirație ale poeziei și muzicii ucrainene de astăzi50:42 Despre iubire, credință și iertareCartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/285-scrisori-de-dragoste-si-de-razboi.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum arăta paradisul copilăriei și adolescenței Niculinei Moica? Ce fel de lume se prefigura în acea perioadă, până în momentul arestării sale de către regimul comunist, la vârsta de numai 15 ani? Cu câte tipuri de anchetatori s-a confruntat în lunile detenției la Securitate? Când a conștientizat, de fapt, gravitatea sentinței primite, respectiv 20 de ani de muncă silnică? Care era programul unei zile obișnuite în închisorile politice din România acelor ani? În ce fel pătrundeau ecourile lumii de afară în spațiul carceral? Ce amintiri păstrează Niculina Moica despre gesturile de solidaritate dintre deținuții politici? Au existat, oare, momente în care a simțit că îi este extrem de greu să reziste psihic? Ce înseamnă să te vindeci după o asemenea experiență-limită? Pot rămâne în urmă răni care refuză să se închidă? Pe firul unor tulburătoare confesiuni cu substrat biografic, dialogul dintre Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, laureată a Premiului „Justiția Memoriei” pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, reconstituie sumbra experiență carcerală a unei adolescente din România comunistă, pe al cărei fundal se profilează lucide, dar dureroase reflecții despre contradicțiile unei lumi în schimbare, glisând între rezistență și vulnerabilitate, iertare și conștientizare, maturizare abruptă și candoare rănită, solidaritate și lipsă de umanitate.0:00 Intro0:00 Introducere10:41 „Orașul era mic. Eu eram singură la părinți, aveam vecini doar niște copii maghiari. De asta am învățat foarte repede să vorbesc cu ei maghiara. Cu ei am crescut, pe malul Mureșului…”20:53 „Anchetele erau cumplite. Insistau să spunem ceea ce voiau ei să spunem. Trebuie să menționez – pentru că acum vorbesc și în urma dosarelor citite la CNSAS – că acest proces a fost o pleașcă pentru ei, fiind după marele proces cu Faliboga…”30:43 „Dacă nu lucrai, era oarecum «stas»: te sculai la 5:00, trebuia să-ți faci patul, să fie ordine, cearșaful la linie, totul aranjat. Venea raportul de dimineață.”39:44 „Era mult mai greu decât se poate povesti. Adică să-ți fie frig, foame, zi de zi, oră de oră, ani de zile, să nu-ți vezi familia, să n-ai speranțe…”49:14 „Pachetul a venit cu mama. Am avut acel vorbitor; asta era deja după vreo doi ani și jumătate de închisoare. Nici nu știu să povestesc cum a fost vorbitorul acela…”01:01:08 „Când au început eliberările, au făcut o eșalonare. Nu au venit dintr-odată să spună: «Eliberăm pușcăriile», că prea se vedea. Dar veneau cu niște tabele.”01:10:12 „Așa cum probabil ați mai auzit de la alți deținuți, noi dădeam declarații la Securitate (unde trebuia să ne prezentăm) să nu povestim. Adică am semnat să nu povestim nimic…”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce măsură istoria unei țări determină modul în care se poate instaura acolo un regim comunist? Ce fel de premise interne, politice și culturale, au făcut posibil ca în România postbelică să se structureze acest fals proiect de modernizare, de sorginte totalitară? Ar fi putut fi oare evitat, în pofida circumstanțelor istoriei noastre interbelice? Care sunt cele mai puternice mituri ale comunismului, potrivit istoricului Cosmin Popa? Cum s-a pus în practică, încă din anii ’90, proiectul de transfer în postcomunism a structurilor ceaușiste? Dacă minciunile rodesc în continuare, deși regimul a fost oficial înlăturat, se mai poate spune despre comunism că a murit cu adevărat? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre istoricul Cosmin Popa, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o densă și percutantă analiză a mecanismelor prin care un veritabil arhipelag de minciuni urzite în laboratorul ideologiei comuniste se insinuează în actuala societate românească, pe fondul deficiențelor educaționale și al antiintelectualismului instituționalizat, vulnerabilizând omul în fața tentațiilor totalitare.0:00 Intro0:14 Skip Intro08:44 „Vladimir Ilici Lenin a luat și a reformulat tot ceea ce i-a oferit complicata istorie rusă într-o teorie a partidului-ordin, a unui partid al revoluționarilor de profesie...”19:03 „Din foarte multe puncte de vedere, societatea românească semăna cu societatea rusească. Sigur că ea nu avea strălucirea imperială a societății urbane ruse, însă avea același tip de discrepanță între spațiul urban și spațiul rural…”28:16 „Cred că cel mai puternic [mit] și cel mai enervant, pentru mine, este cel al modernizării. Este minciuna cea mai gogonată și este și minciuna cea mai lustruită…”37:37 „Această condamnare a comunismului, pe care sigur că eu o susțin în continuare și o susține foarte multă lume, este un fenomen de suprastructură politică, și nu un fenomen de structură, pentru că ea a avut loc fără o reformă morală și fără această justiție istorică.”44:49 „Nu, [comunismul] nu a murit cu adevărat, pentru că nu a murit niciuna dintre trăsăturile civilizaționale care i-au facilitat perpetuarea.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce amintiri păstrează poeta Ana Blandiana din perioada copilăriei și din primii ani de școală? În ce împrejurări s-a ivit numele sub care avea să debuteze în revista 𝑇𝑟𝑖𝑏𝑢𝑛𝑎, în 1959? Când l-a cunoscut pe Romulus Rusan și de ce a fost atât de important faptul că au intrat împreună, ca pereche, în lumea literară? Ce rol joacă pisicile – dintre care unele foarte faimoase – în viața și în opera sa? Cum scrie, de fapt, literatură? Care este mecanismul creației și în ce atmosferă prielnică se declanșează acesta? S-ar putea imagina vreodată sub semnul unui destin diferit, în afara literaturii? În ce fel au coincis istoria sa personală și cea a României de după 22 Decembrie 1989? Se poate spune că poezia este și acum, în democrație, o formă de rezistență? Pe firul unor întrebări esențiale, remarcabilul dialog dintre distinsa poetă și eseistă Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune în miezul celor mai semnificative momente din viața marii scriitoare, creionând un portret interior de o rară profunzime umană, în care spiritul civic, năzuința rostirii adevărului istoric și forța edificării unor redutabile instituții ale memoriei se întrepătrund cu un destin literar de excepție, în care poezia a constituit mereu un punct de sprijin, dar și un mister ascuns dincolo de aparențele lumii noastre.0:00 Intro00:14 Introducere00:15:05 „Nu știu dacă e chiar prima zi de școală, dar îmi amintesc... Eu sunt născută în martie și probabil că urma să mă duc după ce împlineam șapte ani. Doar că eu știam de mult să citesc și să scriu și îi pisălogeam mereu pe tata și pe mama să merg la școală și ei îmi explicau că nu-i nicio grabă.”00:30:29 „Noi locuiam acolo pentru că aparținea Bisericii Ortodoxe și tata era preot. Dar copilăria, propriu-zis, era mama, ca să zic așa, pentru că tata era toată ziua la biserică, unde a construit una, a refăcut alta. Tocmai pentru că nu stătea cuminte, din când în când ajungea la închisoare [în detenție politică], mai ales pentru că, atunci când predica, se strângea foarte multă lume.”00:44:30 „Ea a fost, paradoxal, pisica lui [a lui Romulus Rusan], pentru că eu eram doar slujitoarea, la care cerea mâncare. Dar cum apărea el, seara, și termina treaba, se instala în brațele lui…”01:00:33 „Am avut întotdeauna sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Deci eu făceam ce-mi venea pentru că știam că tot o să scap până la urmă. Nu am crezut niciodată că voi fi arestată, pentru că mi se părea logic că, dacă lui Ceaușescu îi place să se plimbe cu regina Angliei în caleașcă, atunci n-o să aibă interesul să bage la închisoare un scriitor cunoscut.”01:16:30 „Da, singurătate și ieșire din viața obișnuită. Ani de zile, înainte de ’89, după ce am revenit și am început să public, lucrând într-o redacție, la 𝐴𝑚𝑓𝑖𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢, strângeam bani o perioadă – iar această perioadă era și un fel de pregătire –, după care ceream un concediu fără plată și cu banii respectivi plecam la Sinaia, unde existau niște vile ale Ministerului Culturii…”01:29:41 „M-a căutat un om de serviciu de la Uniunea Scriitorilor – nu existau telefoane –, să-mi spună că după-masa este o ședință. Și ne-am dus. A venit Romi cu mine și ne-am dus pe Buzești spre Piața Victoriei. Se trăgea și nu era prea clar dacă e mai bine să stai lângă zid sau mai departe de zid.”01:46:46 „În orice caz, [Corneliu Coposu] a acceptat. S-a creat partidul și n-aveam candidat. Odată, eram plecată în străinătate pentru câteva zile și, când m-am întors, am aflat că domnul Coposu îmi transmisese în diverse locuri ca, atunci când vin, să merg la el, că are să-mi spună ceva foarte important.”01:59:05 „Crezusem că prin politică, sprijinind partidele politice, se schimbă ceva. După ce Emil Constantinescu a spus că l-a înfrânt Securitatea și după tot ce se întâmpla în țară și în jurul nostru, ne-am dat seama că nu-i adevărat, că nu numai asta era calea, că trebuia ceva mult mai profund, că trebuia schimbată mentalitatea oamenilor…”02:14:45 „Poezia a putut fi o formă de rezistență în închisorile comuniste din România, din deceniile cinci și șase ale secolului trecut. La Sighet există ‒ și le povestesc occidentalilor care vin acolo, căci Sighetul există în toate marile ghiduri turistice ale lumii și se vine la Sighet ca să se vadă și să se înțeleagă ce a fost comunismul –, ei bine, există o sală cu pereții în întregime acoperiți de versuri făcute în închisoare.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.’’La ce constelație de semnificații, deosebit de profunde, ne invită să reflectăm titlul noii cărți a Preasfințitului Episcop Ignatie, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖? S-ar putea spune că din paginile acestui volum răzbate vocea fermă a unui creștin în cetate? Cât de important este pentru slujitorii Bisericii ca, atunci când ies din spațiul eclezial, să intre într-un dialog deschis despre tot ceea ce ține de omenesc? Ce înseamnă cu adevărat, pentru un preot sau un monah, harul persuasiunii în contextul acestui dialog cu cei din afara Bisericii? În măsura în care Preasfințitul Episcop Ignatie vorbește în mod deosebit despre tradiție, se poate afirma că această carte ne propune un discurs nu doar al prezentului, ci și al viitorului? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de remarcabilul țesut ideatic al volumului 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, apărut la editurile Spandugino și Horeb, dialogul  dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie un mod inedit de a înțelege realitatea socială prin filtrul profund al creștinismului, atent articulat pe raportul dintre fermitatea credinței și diversitatea fenomenului uman, creionând totodată admirabilul profil intelectual al Preasfințitului Episcop Ignatie, un autor elegant și rafinat, aflat într-un continuu dialog, deopotrivă puternic și smerit, cu lumea actuală.0:00 Intro0:14 Skip Intro12:55 „Titlul ăsta foarte frumos, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, este un titlu care, pe lângă că este perfect legat de conținutul cărții, deschide mintea oricui intră într-o biserică, credincios sau necredincios... Vedeți, în general, biserica – 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎, să spun, clădirea – este de fapt un spațiu în interiorul căruia ți se oferă foarte multe perspective.”23:22 „Mi se pare că iese [din Biserică] spre ceea ce suntem toți și faptul că intră în dialog este absolut extraordinar. Cei mai mulți oameni ai Bisericii, din păcate, refuză dialogul, fie cu anumite persoane, fie pe anumite subiecte.”36:32 „[Episcopul Ignatie] așază lucrurile în matca lor firească. Nu poți să fii creștin și comunist. Nu poți. Poți să fii creștin și socialist. Unii au mers până acolo încât să spună că Iisus Hristos însuși e socialist, ceea ce e altă prostie fără margini.”46:50 „Părintele a structurat cartea asta în trei părți, pe care le-a intitulat cu vorbe latinești, ceea ce ar putea să fie un pic intimidant. 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚 – prima parte. Mai e de spus că 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚, în filosofia scolastică și în tradiția creștină, este de fapt temporalitatea pe care o trăiesc îngerii și sfinții...”55:11 „Toate epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt răspunsuri la probleme foarte punctuale pe care i le puneau. Dar știți ce e interesant în istorie? E interesant că nu s-a păstrat niciuna din scrisorile care i s-au adresat. Noi nu știm ce era întrebat. Adică ne dăm seama din răspunsuri cam care era problema.”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce reprezintă pentru Smaranda Vultur volumul 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡, 𝑏𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎, privit ca loc de întâlnire a tuturor subiectelor sale de până acum, legate de plecări, exil, pierderi, traume sau deportări în Bărăgan? Care e, de fapt, în acest context, semnificația verbului „a asculta”? Se poate vorbi, oare, despre un fel de școală a ascultării și a privirii, dacă istoria orală se adresează auzului, dar și ochiului interior? Ce este memoria, în măsura în care ea trebuie să fie înțeleasă în relație cu trecutul? De ce avem nevoie de istorie orală la finalul unor perioade mai tulburi și mai complicate? Ce fel de patrimoniu descoperim în memoria pe care aceasta ne-o restituie? Memoria rănește sau mai degrabă vindecă? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre scriitoarea și cercetătoarea Smaranda Vultur, laureată a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o extraordinară incursiune într-un lung parcurs de investigare a memoriei suferințelor prin care au trecut numeroasele comunități etnice din Banat în perioada comunismului, reliefând totodată remarcabilul patrimoniu material și spiritual pe care acestea l-au construit împreună înainte de instaurarea regimului totalitar în România.0:00 Intro0:14 Skip Intro09:50 „După aceea, e un ascultat peste timp, pentru că acum, când ascult poveștile, descopăr lucruri pe care nu le-am observat prima oară, detalii, de exemplu, care intervin în interviu ca un fel de laitmotiv.”20:30 „Eram foarte sigură pe mine când am scris 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡𝑎̆ și celelalte, adică am făcut și un mic portret al personajului, așa cum mi l-a propus el. Altfel spus, fiecare povestitor vrea să fie un personaj al poveștii sale, ca actor, dar și un personaj care creează această poveste și care îți transmite o imagine.”29:29 „De exemplu, pe colectivizare am lucrat într-un proiect cu Katherine Verdery și Gail Kligman, pe Domașnea și Tomnatic, pentru că [aceste sate] erau extreme. La Tomnatic a început imediat înainte de ’50, iar Domașnea e ultimul sat colectivizat în ’62, cu rezistență în munți…”40:09 „De fapt, după război au avut loc deplasările astea mari de populații, deplasări forțate – unii, refugiați de război, unii mutați, unii fugiți, cum sunt acești etnici germani, care au fugit de război...”51:08 „Totdeauna, acest mit sau această poveste exemplară la care se referă propria memorie și istoria personală este un suport pentru a interpreta, pentru a raționaliza suferința și pentru a o pune în niște termeni acceptabili.”58:54 „De exemplu, Emil Botiș, care s-a ocupat, a făcut prin anii ’30, cu notarul din Tomnatic, un registru al celor pe care ei îi considerau francezi după nume.”01:09:11 „[Membrii] familiei Langer din Timișoara au fost ultimii proprietari ai Institutului Cultural Francez de pe [strada] Loga. Eu am făcut un interviu cu Marianne Duval, fiica lui Langer, la Paris…”01:20:30 „Ei sunt într-o arcă a lui Noe și pentru că fiecare poveste te poate duce pe un alt fir al istoriei. Foarte mult timp, aceste povești au avut pentru mine ceea ce istoricii – cei care fac istorie orală – numesc caracterul exploratoriu al istoriei orale.”01:28:51 „Eu nu sunt istoric. Am o formație de filolog, am ajuns ca lector de română la Paris și acolo mi-am făcut o specializare în antropologie istorică pe cont propriu, pentru că deja aveam interviuri făcute...”01:39:47 „Atâta timp cât se ascultă și se transmite memoria asta, se constituie ceea ce Pierre Nora, de exemplu, un mare istoric și teoretician al memoriei, a discutat în 𝐿𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑒, o carte extraordinară...”01:49:38 „Cred că [memoria] mai degrabă vindecă, chiar dacă rana rămâne acolo și palpită în felul în care te raportezi la viața proprie...”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că în ultimele trei decenii s-a trecut de la marile speranțe legate de Rusia la ceea ce reputatul istoric Georges-Henri Soutou numește „marea ruptură”? Cum se explică faptul că Rusia nu a reușit să preia modelul democrației occidentale liberale? De ce nu funcționează totuși „pacea rusească”? În ce fel a devenit invadarea Ucrainei de către Rusia un adevărat catalizator istoric pentru Uniunea Europeană? În ce constă ℎ𝑦𝑏𝑟𝑖𝑠-ul occidental? Ce ar putea face statele din Europa Centrală și de Est în contextul actual, când istoria devine tot mai imprevizibilă și mai turbulentă, pentru a nu intra în sfera de influență rusească? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑢𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎̆𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑍𝑖𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎 1989‒2024, recent apărut la Editura Spandugino, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pătrunzătoare reflecție asupra actualelor conflicte dintre Occident și Rusia, a căror miză, prefigurată încă de la început în programul politic al lui Vladimir Putin, constă în reconstituirea sferei de influență geopolitică, economică și militară a fostei URSS.0:00 Generic0:14 Introducere09:47 „Mitul acesta [cea de-a treia Romă] a apărut undeva în secolul al XVI-lea în Rusia și n-a mai dispărut – ideea că Rusia e moștenitoarea Imperiului Bizantin care, cum știm, căzuse în secolul al XV-lea. Dar cum putea să fie Rusia moștenitoarea Imperiului Bizantin, de vreme ce Imperiul Bizantin abia a creștinat-o în secolul al X-lea?”17:46 „În primul deceniu, evident că Putin a jucat în altă piesă, adică a fost omul cu care se putea discuta, care tocmai transmitea spre partenerii Rusiei semnalul că nu mai există risc de haos...”26:44 „Însă Occidentul, care a devenit din ce în ce mai lucid – adică din ce în ce mai puțin idealist și naiv, pe măsură ce situația drepturilor omului sub Putin s-a deteriorat –, a căutat totuși să-și securizeze spațiul de libertate democratică.”35:19 „Teoria eurasianiștilor din jurul lui Dughin și al altora este că Rusia nu e un stat, ci un stat-civilizație. Or, asta e o minciună. Nu e un stat-civilizație. Este un stat cu geneză normandă, vikingă, e un stat cu o evoluție dictată de implanturi occidentale...”47:20 „În primul rând, e concepția iluministă că valorile legate de drepturile omului sunt universale, universal aplicabile și universal dezirabile. Or, ceea ce vedem este că, de fapt, democrația liberală în sens modern și capitalismul reprezintă două forme de guvernare și de economie care sunt specifice celor două Americi și Europei...”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/287-marea-ruptura-de-la-caderea-zidului-la-razboiul-din-ucraina.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce înseamnă „a muri pentru o idee” și cât de complicată este această formă de moarte, prin dimensiunea sa publică? Ce fel de gânditor este acela care ar fi în stare să moară pentru o idee? Cum a devenit corpul, ca purtător de mesaj, o parte însemnată a proiectului filosofic propus de profesorul Costică Brădățan? Dacă filosofia e înțeleasă „ca mod de viață”, s-ar putea spune că ea reprezintă deopotrivă un mod de a ne învăța despre moarte? În ce fel s-a schimbat lumea modernă prin dispariția spiritului tragic din conștiința oamenilor? Este o iluzie sau mai degrabă o prejudecată faptul că astăzi, în rândul filosofilor, nu se mai moare pentru o idee? În ce context devine relevantă libertatea? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții a cărții-eveniment 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒. 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑗𝑑𝑖𝑖 𝑎 𝑓𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑙𝑜𝑟, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează o temă perenă a reflecției umane, evocând o serie de experiențe emblematice, adevărate pilde de martiriu, pe canavaua cărora se țes portretele unor gânditori exemplari, cu o anumită structură mentală și spirituală, dispuși să meargă până la capăt în numele înaltelor idei care-i animă.09:07 „Cartea a fost scrisă cu un alt titlu în minte. Se chema atunci – un titlu de lucru – 𝐹𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑎 𝑐𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑢𝑟𝑖. Mai târziu, după ce am terminat-o, editura [Bloomsbury] a propus un altul, care a și rămas, 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒, care e potențial mai atractiv, mai apetisant, mai incitant, dar nu exprimă riguros conținutul.”18:46 „Vă dați seama ce situație aveam acolo unde Thomas Morus era deja o victimă a sistemului. El trebuie să moară, convingerile lui religioase l-au adus în situația aceea. A petrecut deja o vreme în închisoare, în Turn, a fost frăgezit acolo și chinuit – era o formă de tortură totuși –, presat să cedeze...”30:03 „Nietzsche își începe cariera de filosof cu o lucrare despre nașterea tragediei. Și deja la Nietzsche se simte chestia asta, că dispare tragedia din lumea modernă, din gândirea noastră. Ceva s-a întâmplat în lume, că nu mai există acest spirit tragic, nu mai este nevoie de tragedie, nu mai există o percepție tragică a lumii...”39:35 „Ați menționat la început anul publicării cărții. Atunci când am conceput-o, era pur și simplu un proiect cărturăresc, de istoria gândirii, de istoria comportamentului filosofic. Mi se păreau cazurile alea foarte interesante și, în termeni de a povesti, de arta povestitului, era mult potențial acolo.”48:35 „Actul spunerii adevărului – actul filosofării – devine important și capătă greutate atunci când există repercusiuni. Suntem în aceeași situație. Ce lume ai prefera din toate? Ideal ar fi să nu fie repercusiuni, să poți spune ce-ți trece prin cap, dar în același timp totul își pierde greutatea, și sensul, și semnificația.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/275-a-muri-pentru-o-idee.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă a timpurilor actuale, să schimbe cu rapiditate ansamblul obiceiurilor noastre socioculturale? Se poate spune că memoria noastră se află sub asediul acestei noi forme de revoluție tehnologică? Cine ar putea reglementa inteligența artificială, trasând anumite limite legale menite să protejeze creațiile individuale? În ce fel ar putea fi aceasta modelată pe o paradigmă ce respectă valorile care definesc umanitatea? Cât de important este acum rolul școlii, într-o epocă în care rezultatele cunoașterii umane sunt stocate pe internet, iar comunicarea a fost preluată, în bună măsură, de asistenții virtuali dotați cu inteligență artificială? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o minuțioasă și revelatoare analiză a fenomenului AI, explorând numeroasele lui efecte sociale, economice și culturale, motivele de tehno-optimism generate de apariția unor modele tot mai specializate de inteligență artificială, dar și posibilele întrebări prilejuite de interacțiunea acestora cu inteligența umană. 0:00 Generic0:13 Skip Intro09:35 „Știm foarte bine că această nebunie a accelerării istoriei și a sentimentului istoriei prin accelerarea evoluției tehnologice are doar cinci sute de ani. De la Renaștere încoace, de la telescopul lui Galilei a început, încet-încet, să accelereze totul...”19:58 „Suntem, în sfârșit, în fața a ceva fundamental provocator, nou, complex și va trebui să devenim mult mai alerți, mai activi intelectual, mai imaginativi, pentru a amâna pe cât posibil celebra singularitate când sistemul preia puterea, după ce a simulat ignoranța și smerenia sau supunerea.”27:17 „Am amintit de ambivalența domeniului de acțiune a inteligenței artificiale, text-imagine, în imaginile care ne inundă tot mai mult pe social media, pentru că sunt funcții atașate la diverse aplicații...”39:19 „Rostul școlii, de la școlile filosofice antice până la școlile aulice, carolingiene, constantinopolitane sau până la scriptoriile din marile mănăstiri medievale – oriunde se aduna o mână de oameni învățați, cu sau fără robă ori haină sacerdotală, aceștia o făceau pentru a transmite cunoașterea și a evita riscul uitării, care ar fi dus la barbarie.”47:40 „AI-ul îi va augmenta inteligența, îl va pune într-o formulă cooperativă mai puternică, îi va crește productivitatea, îi va oferi timpi liberi mai mulți, dar el totuși va trebui să demonstreze că rămâne un element de neînlocuit și asta va duce la o autoperfecționare profesională.”