Reziliența prin cultură. Justiția Memoriei | Ioan Stanomir – Iuliu Maniu sau despre România demnității

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că prima călătorie la Paris a profesorului Ion Pop a coincis cu momentul întemeierii Franței sale lăuntrice? Reprezenta, oare, acea lume interioară un fel de baricadă sau o formă de evadare prin cultură? Cât de departe putea ajunge totuși această evadare și ce anume nu mai putea ea să oculteze din epoca respectivă? Era foarte diferită acea Franță lăuntrică de ceea ce a descoperit acolo în mod concret? După ce fel de hărți reale sau imaginare s-a orientat în primii ani, pentru a putea pătrunde și mai adânc în lumea aceea? Cum aveau loc, din punct de vedere tehnic, convorbirile sale cu personalități emblematice din Parisul și Geneva acelor ani? Pe firul unor întrebări inspirate de primul volum al seriei de 𝘖𝘳𝘦 𝘧𝘳𝘢𝘯𝘤𝘦𝘻𝘦, dialogul dintre Ion Pop, scriitor, academician, critic și istoric literar, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o tandră și entuziastă evocare a unui spațiu cultural care a reprezentat, între anii 1973 și 1977, o adevărată oază de libertate interioară, dezvăluind o lume a ideilor vii și fremătătoare, de o mare frumusețe intelectuală și umană, îndeosebi prin întâlnirea cu iluștri reprezentanți ai culturii franceze.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care este cea mai frumoasă candelă pe care poeta Monica Pillat a văzut-o vreodată? O candelă ce arde în noapte poate fi considerată un semn al puterii sau mai degrabă al fragilității interioare? Oare de ce rătăcim uneori atât de mult în viața noastră? În ce momente nu suntem singuri, indiferent de încercările prin care trecem? Ce ar putea să ni se întâmple atunci când uităm că suntem vegheați? Este oare firesc să ne temem de necunoscut? Cum se poate vedea, de fapt, o candelă care arde în nevăzut? Ce anume este ulei – combustie – și ce e flacără sau lumină în cele două candele simbolice, poezia și rugăciunea? Care dintre acestea e mai puternică? Pe firul unor întrebări revelatoare prilejuite de recenta apariție a volumului 𝘖 𝘤𝘢𝘯𝘥𝘦𝘭ă î𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, dezvăluie energia transfiguratoare a cuvântului poetic și forța benefică a rugăciunii, menite să netezească drumul omului spre propria-i ființă lăuntrică, îmblânzind totodată necunoscutul ce-l înconjoară, în al cărui miez licărește, nestinsă, lumina speranței.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De către cine au fost întocmite dosarele de la Securitate? Ce putem găsi parcurgând filele lor? Dar ce anume 𝘯𝘶 vom găsi niciodată acolo? Cui aparțin astăzi aceste dosare? Dintre toate țările fostului lagăr comunist, unde s-a făcut, după 1989, cel mai bun management al dosarelor de acest tip? Care sunt cei mai odioși turnători, din punctul de vedere al categoriilor profesionale din care aceștia fac parte? S-ar putea afirma că în spațiul public românesc există o asimetrie între blamul public față de turnător și cel față de ofițerul de la Securitate? Cât de gravă este neatenția – oarecum dirijată – a autorilor de manuale școlare (pentru disciplina Istorie) care omit sau denaturează terminologic evenimentele din perioada comunismului și din timpul Revoluției? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Germina Nagâț, cercetător științific și membru al Colegiului CNSAS, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o remarcabilă analiză a contextelor care au dus la întocmirea dosarelor de urmărire informativă – o adevărată cronică involuntară pe care securiștii au făcut-o comunismului –, dar și a rolului CNSAS în efortul de a susține circulația informațiilor valoroase din propria arhivă înspre beneficiarii direcți ai acestora.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum se explică faptul că, înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, nu era unanim acceptată ideea că situația – tensionată încă din anul 2014 – avea să degenereze într-un adevărat război? Am putea spune că au existat mai multe niveluri de conștientizare a acestui conflict armat? Ce se vede mai bine în exterior, inclusiv în spațiul românesc: războiul așa cum este el sau bruiajul lui, adică narațiunile de acoperire a acestuia? O asemenea formă de război hibrid este ceva cu totul nou în evoluția confruntărilor militare? Se duce, oare, o luptă între vechea ordine și pulsiunile unei noi ordini mondiale? În ce fel este afectată societatea românească de ceea ce se întâmplă acolo? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, profesorul Armand Goșu, doctor în istoria Rusiei și specialist în spațiul estic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propun o reflecție densă și lucidă asupra evenimentelor declanșate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, reliefând importanța cunoașterii adevărului despre acest război și a implicațiilor sale profund umane, dincolo de percepția mediatică și distorsiunile propagandistice prilejuite de extinderea lui hibridă prin intermediul rețelelor de comunicare.Conferința susținută de Armand Goșu poate fi urmărită aici: https://youtu.be/fW0lusd8luU

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Care sunt mecanismele constituționale ce alcătuiesc profilul principal al democrației liberale? Cum s-ar putea explica faptul că aceasta este atât de fragilă în zilele noastre? Cât de importantă e ideea reprezentativă în configurarea formei politice democratice? Ce este democrația iliberală? Cum s-a ajuns aici și de ce revine această formă în zilele noastre? Am putea spune că există un 𝘡𝘦𝘪𝘵𝘨𝘦𝘪𝘴𝘵, un fel de duh al timpului care privilegiază anumite modele, în defavoarea altora? De ce anume „democrația originală” din România, de la începutul anilor ’90, e considerată tot o formă de democrație iliberală? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Cristian Preda, profesor universitar și specialist în științe sociale și politice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o analiză lucidă și edificatoare asupra evoluției diferitelor forme democratice în relație cu statul de drept, reliefând ingredientele esențiale ale democrației liberale, dar și derivele celei iliberale, care pot antrena periculoase limitări ale unor libertăți și drepturi fundamentale ale omului.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce a ales Adrien Candiard să scrie despre speranță în remarcabila sa carte intitulată 𝘊â𝘵 𝘢 𝘮𝘢𝘪 𝘳ă𝘮𝘢𝘴 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦? Ce semnifică „noaptea” și când ar trebui să ne punem și noi întrebarea profetului Isaia? Negarea actualei crize a lumii contemporane ar putea prelungi, de fapt, „noaptea” despre care vorbește teologul Adrien Candiard? De ce este atât de dificil, uneori, să vorbim despre tema speranței, îndeosebi despre cea a speranței creștine? Prin ce se deosebește aceasta de optimism și care ar fi relația sa cu celelalte virtuți teologale? Pornind de la țesutul ideatic al cărții lui Adrien Candiard, publicate în colecția de spiritualitate creștină „Interior intimo meo”, dialogul dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu prilejuiește o pasionantă incursiune în straturile de adâncime ale noțiunii de speranță, reliefând modul în care aceasta se conjugă cu iubirea, credința și curajul ce însoțesc omul contemporan în lunga lui călătorie prin „noaptea” adâncă și îl ajută să înfrunte visul înșelător care obturează adevărata realitate.0:00 Intro0:14 Skip Intro7:05 „El face de la bun început o afirmație cu care sunt de acord, și anume că vorbim greu despre speranță pentru că suntem într-o confuzie de sens. Prima și cea mai importantă distincție pe care trebuie s-o faci ca să înțelegi despre ce vorbești este între speranță și optimism.”14:48 „Ce e interesant aici și ce ne spune asta despre speranță? Ne spune, o dată, că speranța există în mod real în momentul în care este, ca să zic așa, foarte realistă. Până la urmă, Ieremia le spune asta evreilor – «Suntem pierduți» – pentru că el are o evaluare foarte realistă a armatelor. El e profetul lui Dumnezeu, dar are o evaluare foarte realistă a armatelor.”21:37 „Toate aceste îndemnuri, într-un fel sau altul – «Nu vă fie teamă» –, și în Vechiul Testament, și în Noul Testament, se găsesc în situații foarte concrete. Nu e niciun moment în care vreun personaj filosofează despre teamă: «Teama este acea stare…» Nu există. E o situație concretă, în care oamenii se tem de ceva și vine un mesaj…”28:29 „El de aceea spune că e dificil un pic să vorbim despre speranță azi, paradoxal, într-o lume în care avem 𝘤𝘰𝘢𝘤𝘩 care ne învață să fim optimiști: «cum să fii optimist în trei pași», «[cum să fii] pozitiv în cinci ședințe la mine pe canapea». Nu. El spune că de asta e dificil să vorbim despre speranță, pentru că se îngemănează într-o asemenea măsură cu credința și cu iubirea, încât e foarte greu să discerni.”34:50 „Fiind credincios, te expui unui mare pericol, unui risc în acest vis pe care noi îl numim realitate. Și o poți păți, cum a pățit-o și Ieremia, de altfel, pentru că a fi credincios înseamnă să știi… Vezi, noi spunem «cred». Or, când crezi, știi că tot ceea ce vezi tu în 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – un vis numit 𝘳𝘦𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 – în realitate e pe dos.”42:23 „Speranța e foarte dificil de construit. Meritul acestei cărți este că te face să te gândești la asta și, într-un fel, conversația pe care o ai, repet, te limpezește, adică începi să-ți dai și tu seama cam ce înseamnă speranță, ce înseamnă optimism, ce înseamnă pesimism…”

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum scrie Natalia Manoilescu-Dinu despre Sfântul Duh, în raport cu reflecția teologică de tip ortodox? Care este semnificația unor termeni de referință – precum „Paraclet”, „pneumatologie”, „Cincizecime” sau „duhovnicesc” –, ce apar pe parcursul volumului 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă? Când se rostește rugăciunea dedicată Duhului Sfânt? Ce anume presupune pregătirea omului pentru întâlnirea cu acesta în Sfânta Liturghie sau prin taina Euharistiei? În ce fel îl putem 𝘢𝘥𝘶𝘤𝘦 în noi: printr-un mod analitic de cunoaștere sau printr-un alt tip de experiență? Cum și împreună cu cine lucrează Duhul Sfânt în istorie? Pe firul unor întrebări inspirate de remarcabila sinteză a Nataliei Manoilescu-Dinu, 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă, dialogul dintre Părintele Marius Ciobotă, specialist în teoria comunicării și stilistică religioasă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o profundă meditație „la umbra Duhului”, în jurul unei experiențe spirituale cu totul aparte, adeseori imprevizibile, care deschide ușa inimii, sporind starea de așteptare, pentru a dărui omenirii harul energiilor divine necreate.Cartea 𝘚𝘧â𝘯𝘵𝘶𝘭 𝘋𝘶𝘩 î𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘳𝘪𝘵𝘶𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘰𝘳𝘵𝘰𝘥𝘰𝘹ă este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/221-sfantul-duh-in-spiritualitatea-ortodoxa-.html

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Cum se naște demnitatea unei țări și ce anume contribuie la menținerea acestei atitudini? Care sunt factorii ce ar putea duce la pierderea ei? De ce anume depinde chestiunea demnității: de teorie sau de asumare? În ce condiții istorice s-ar putea forja demnitatea unei națiuni? De ce este important să ne amintim mereu de acei oameni cu destine aparte, care au rezistat în fața marilor încercări ale istoriei recente? S-ar putea afirma că elogiul demnității este și unul al simplității? La ce se referă expresia „patrimoniu de verticalitate” și cum poate fi aceasta învățată de către tinerele generații? A devenit oare demodat astăzi, în epoca post-adevărului, să mai vorbim despre demnitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, dialogul dintre Ioan Stanomir, scriitor, profesor universitar și gânditor politic, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o evocare lucidă și stăruitoare a unor personalități care, într-un secol al totalitarismelor și al ideologiilor criminale, au devenit adevărate simboluri ale demnității și verticalității umane, prin curaj, decență și devoțiune față de tradiții.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.De ce este important efortul României de ancorare în Occident, atât în cultura organizațională a Uniunii Europene, cât și în spațiul alianței euroatlantice? Care este partea nevăzută a acestui dublu scut și cum se raportează el la lumea creștină? Se poate spune că, înainte de 1989, în anii regimului dictatorial, și tradiția devenise, la rândul ei, un scut redutabil? Cum putem face ca tradiția să rămână vie, fără a cădea în capcana ideologiilor și a rumorilor antimoderne? La ce se referă „inteligența libertății” și cum o putem învăța, pentru a o transmite mai departe? Este posibil ca libertatea să se manifeste uneori ca un principiu deformator? Continuând incursiunea în arhitectura volumului 𝘚𝘪𝘤𝘶𝘵 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘦𝘭𝘰 𝘦𝘵 𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘳𝘳𝘢. 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘵𝘳𝘰𝘱𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘦 𝘢 𝘳𝘦𝘭𝘪𝘨𝘪𝘦𝘪, cea de-a doua parte a dialogului dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie preocupările culturale și personale din miezul cărora s-au conturat articolele și eseurile din secțiunea „Fascinația tradiției”, precum și subtilele conexiuni dintre libertate și tradiție, care ne îndeamnă să o examinăm pe cea din urmă cu respect și onestitate, în lumina unei filosofii conservatoare.

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum arată laboratorul de idei al lui Mihai Zamfir? În ce fel a evoluat stilistica românească între anii 1948-1960 și care a fost rolul ei fundamental în acea perioadă de teroare ideologică? La ce anume se referă stilistica diacronică? Ce fel de intuiții l-au determinat pe Mihai Zamfir să se apropie de acest mod de a gândi literatura? De ce a fost marginalizat, pentru un timp, scriitorul Alexandru Macedonski? Cum se explică metamorfozele estetice ale operei sale? Poemul în proză este o specie greu de realizat artistic sau e mai degrabă un registru minor, cu acumulări firave? Care sunt marile vârfuri ale tradiției poemului românesc în proză? Înfiripat în jurul primului volum din seria de 𝘚𝘵𝘶𝘥𝘪𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘳𝘦, dedicat literaturii române, dialogul dintre Mihai Zamfir, scriitor, specialist în istorie literară și literatură comparată, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, constituie o elegantă pledoarie pentru analiza stilistică a formelor artistice apărute de-a lungul secolelor, dar și pentru întoarcerea la esența operei literare, prilej al unor adevărate revelații estetice cu privire la surprinzătoarea evoluție a modelului macedonskian ori la mărcile distinctive ale poemului românesc în proză în raport cu proza narativă.0:00 Mihai Zamfir | STUDII LITERARE I. LITERATURĂ ROMÂNĂ9:23 „Ideea aceasta de stilistică diacronică, adică ceea ce fac eu – istoria literaturii prin stilistică –, e o idee care a apărut demult. A apărut în jurul Primului Război Mondial, în așa-numita Școală formalistă rusă.”16:38 „Miezul, sâmburele unei opere literare este stilul, adică modul cu totul particular în care un anumit scriitor a utilizat limba comună, a utilizat un anumit idiom natural, modul în care a utilizat el limba lui. Iar dacă a fost un mare scriitor, a provocat și o «dramă» (între ghilimele) foarte gravă și imposibil de rezolvat…”25:13 „Macedonski, într-adevăr, cât a trăit, a fost și persecutat, și marginalizat. Dar posteritatea lui avea să fie mai interesantă decât viața, pentru că a descoperit, pe de o parte, câțiva autori formidabili. L-a descoperit pe Ștefan Petică, l-a descoperit pe Arghezi, i-a descoperit pe cei din jur, Iuliu Cezar Săvescu și ceilalți…”31:18 „Când l-am analizat pe Macedonski în această carte, nu i-am spus nici romantic, nici postromantic, nici clasicizant. Am spus că e, de fapt, un poet neolatinizant; ceea ce a cultivat el în poezia românească a fost filonul neolatin. Sigur că el coincidea, în mare parte, cu romantismul, pentru că neolatinii primi au fost pașoptiștii…”41:12 „[Poemul în proză] e o formă constituită, apărută în vremea simbolistă – până atunci n-a fost – și, câtă vreme simbolismul a fost încă viu, cât și-a lăsat ecourile în timp în literatură, a mai continuat până către jumătatea secolului al XX-lea. Dar atât.”