Spandugino Podcasts podcast

Reziliența prin cultură. Bogdan Tătaru-Cazaban | Gianfranco Ravasi - Biografia lui Iisus

0:00
55:38
Manda indietro di 15 secondi
Manda avanti di 15 secondi
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.

Cum era lumea de dinaintea Nașterii Domnului? S-ar putea spune că era o lume completă sau mai degrabă una incompletă? Care ar fi argumentele potrivit cărora volumul „Biografia lui Iisus. După Evanghelii” de Gianfranco Ravasi este cu totul diferit față de alte lucrări similare? Există, oare, o perspectivă bivalentă în raport cu Nașterea lui Hristos, reflectând atât o dimensiune concretă, palpabilă, cât și una teologică, simbolică? Ce personaje colective ocupă un loc central în tabloul de ansamblu al acestui eveniment? De ce anume Evanghelia lui Matei și cea a lui Luca sunt cunoscute și sub denumirea de „Evangheliile copilăriei”? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul cardinalului Gianfranco Ravasi, dialogul dintre Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, devine o minuțioasă incursiune în istoria intelectuală a receptării textelor evanghelice, reliefând ideea că Nașterea Mântuitorului constituie începutul unei genealogii spirituale, dar și intrarea lumii într-o nouă ordine a creației.

0:00 Bogdan Tătaru-Cazaban | Gianfranco Ravasi - Biografia lui Iisus

8:25 „Ceea ce Gianfranco Ravasi reușește să facă este să construiască aceste punți dinspre ceea ce, culturalmente vorbind, ne este nouă mai apropiat spre ceea ce în lumea noastră a devenit mai îndepărtat, și anume Cuvântul Scripturii.”

16:06 „După Nașterea la Betleem a lui Hristos, lumea intră într-o cu totul altă ordine, pentru că în această lume căzută, în această lume înrobită, în această lume care nu știu cât conștientiza – mai ales cea care trebuia să conștientizeze ceea ce aștepta –, vine răspunsul absolut al iubirii divine. Și acest răspuns este Dumnezeu însuși...”

24:35 „Pentru că există un eveniment în istorie: este concretețea absolută la care poate să ajungă Dumnezeu făcându-se trup – Cuvântul lui Dumnezeu care se face trup, cum spune Evanghelia după Ioan, și se sălășluiește între oameni. O altă traducere ar fi: «își așază cortul în mijlocul nostru».”

32:07 „Dacă noi comparăm «Evangheliile copilăriei» de la Matei și Luca, vedem că acolo ni se spune despre cum s-a născut, unde s-a născut Hristos, despre personajele din jurul lui și despre copilăria lui – foarte puțin. Evangheliile acestea sunt mai degrabă (și Gianfranco Ravasi subliniază) tablouri teologice sau icoane...”

40:47 „Dar ceea ce aș vrea să spun, încheind discuția aceasta despre cele două personaje colective care însoțesc Nașterea, este faptul că împreună constituie tabloul complet al evenimentului întrupării, pentru că păstorii sunt reprezentanții poporului ales, în timp ce magii vin din afară, sunt reprezentanții simbolici ai celor din afară, ai «neamurilor»...”

48:28 „Ea este cea care primește vestea, ea este fructul cel mai pur, mai curat al umanității. Dumnezeu vrea să se întrupeze și atunci așteaptă răspunsul. Răspunsul pe care îl oferă umanitatea – poporul ales, bineînțeles – este făptura Fecioarei Maria.”

Cartea „Biografia lui Iisus” este disponibilă aici:
https://edituraspandugino.ro/acasa/222-biografia-lui-iisus-dupa-evanghelii.html

Altri episodi di "Spandugino Podcasts"