Nu e clar care e momentul în care occidentul a trecut de la avansarea cauzei liberale la apărarea ei, de la ofensivă la defensivă și de la certitudini la nesiguranțe. Cert e că lucrul ăsta s-a întâmplat. Azi, împreună cu restul lumii, ne întrebăm ce fel de Americă vom avea după alegerile prezidențiale din această toamnă. Discuția merge mai departe decât un răspuns, nici el foarte simplu, la întrebarea: Harris sau Trump? Pentru că indiferent de rezultat, dezbaterea va continua. Ce nu știm însă e pentru câtă vreme și cine va fi în defensivă.
Invitații acestui episod sunt Mihai Valentin Cernea, lector universitar la Academia de Studii Economice din București și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată al UniBuc și Radu Uszkai, profesor de filosofie și etică în afaceri la Academia de Studii Economice, cercetător al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și membru al Centrului de Analiză și Dezvoltare Instituțională Eleutheria.
Altri episodi di "În Centru"
Non perdere nemmeno un episodio di “În Centru”. Iscriviti all'app gratuita GetPodcast.