Ep.149 - Mitul convingerilor limitative

Mulți ar vrea să „iașă” din zona de confort. Sau să o lărgească. Sau să nu mai stea în ea. Dar ce înseamnă zona de confort, de fapt? Zona de confort nu este despre lene, despre frici sau despre blocaje. Toate acestea fac parte din ce înseamnă „zona de confort”, dar nu în forma în care conceptul este folosit mai nou în domeniul dezvoltării personale. Din păcate educația existentă în domeniu în acest moment creează mai mult confuzie decât să ajute. Din acest motiv am ales să scriu cartea despre autosabotare, ca să clarific multe dintre conceptele care duc la autosabotare din cauza confuziei. În episodul din această săptămână despicăm conceptul zonei de confort. Ce înseamnă de fapt? Cu ce ne încurcă, cu ce ne ajută? Ce înseamnă de fapt „ieșirea” din zona de confort?

„XYZ nu este în valorile mele.”„Am nevoie să aduc în valorile mele XYZ.” Sunt expresii din limbajul de lemn al dezvoltării personale pe care l-am auzit în ultima vreme din ce în ce mai des. Dar oare ce înseamnă să ai ceva în valori sau să nu ai ceva în valori? Ce înseamnă „valorile” acestea despre care se vorbește cu atâta ușurință? Și mai ales, cum influențează aceste valori deciziile, acțiunile și apoi rezultatele noastre? Răspunsurile în episodul de podcast de azi.

Abordarea convingerilor este fundamental greșită în dezvoltarea personală „mainstream”. Cineva a pornit cu o abordare extrem de simplistă a lor și a devenit unul dintre miturile care pe mulți chiar îi blochează în evoluția lor și în schimbările pe care le urmăresc. Ceea ce se numesc convingeri limitative sunt niște ecouri distante a ceea ce se petrece de fapt în noi la nivelul de unde ne creăm realitatea. Dacă vrei să vezi abordarea mai profundă a convingerilor (și culmea, mai simplă și mai ușor de gestionat), recomand podcastul de săptămâna aceasta.

Autosabotarea este subiectul acestor săptămâni, deoarece lucrez intens la carte. Un capitol mare din carte este despre burnout. În carte explic în detaliu echilibrul dintre energie fizică și cea emoțională și modul în care acestea două se combină către performanță sau către burnout. Poți să te epuizezi emoțional, dar să te ții bine fizic sau poți să te epuizezi fizic dar să te ții bine emoțional și te vei putea regenera cu un minim de efort. Dar nu poți să le faci pe amândouă, decât cu prețul burnout-ului. În podcast am abordat câteva idei generale pe subiectul epuizării, ca mecanism de autosabotare. Până la urmă epuizarea este cea care ne oprește cel mai eficient și uneori definitiv din drumul către obiectivele noastre.

Am folosit în glumă această denumire atunci când am filmat cursul despre autosabotare pentru platforma Upriserz. De acolo Lorand Soares Szasz a preluat denumirea și a rămas „Cadranul Veres”. La unul dintre evenimentele la care am participat mi-a spus o clientă „Mă bucur să te văd, Zoltan Veres, cel care face ordine în viața mea cu cadranele lui”. Cadranul autosabotării este o unealtă practică prin care îți poți da seama ce te oprește din schimbarea pe care vrei să o faci, nu contează despre ce domeniu este vorba din viața ta. Ce înseamnă acest cadran (și implicit ce conține capitolul II din carte) și cum îl poți folosi ca să-ți deblochezi drumul, afli în acest episod din podcast.

Autosabotarea nu există! Procesul pe care îl numim autosabotare este cel mai important aliat al nostru. Doar că în demersul dezvoltării personale de a ne transforma în mașini de produs „succes” (a se înțelege bani), am uitat să înțelegem modul mai profund în care se leagă lucrurile în interiorul creierului nostru. În acest episod de podcast explic de ce spun că nu există autosabotare, ce este de fapt fenomenul și împărtășesc și alte detalii din primul capitol al cărții pe care o scriu despre autosabotare.

Sorcova, vesela, Să trăiți să-ntineriți, Să creșteți, să vă dezvoltați, Inteligență emoțională să-nvățați! Știu că nu se potrivește numărul de silabe, dar m-am prostit puțin. Așa am început podcastul, cel puțin partea de testat microfonul. Apoi am râs, pentru că Oana a completat în loc de „inteligență emoțională să-nvățați” cu „inteligență emoțională să mâncați!” Ceea ce nu ar fi rău, chiar la nivel planetar. Și de aici ne-a mai luat câteva minute să ne revenim din râs și să trecem la lucruri serioase. Serioase, deoarece expresia „ce din pisică se naște, șoarece mănâncă” se potrivește foarte bine cu trecerea dintre ani. Am putea spune, „ce din anul trecut șe naște, va produce aceleași rezultate și anul acesta”. Dacă nu ai făcut ceva anul trecut, s-ar putea să mai faci „La Anul și La Mulți Ani!”. Am dezvoltat ideea într-o manieră mai dramatică în podcast.

Creierul nostru înregistrează evenimentele cu o precizie matematică. Există mecanisme biologice, care ne susțin în deciziile pe care le luăm, conștient sau inconștient. Evenimentele noastre obișnuite, rutinele, contextele familiare ne mențin pe o direcție constantă. E și de bine, și de rău. Depinde de direcția pe care ești „setat”. Atunci când se petrec evenimente ieșite din comun, este o formă de șoc pentru creierul nostru. Este ceva ce trebuie integrat în „baza de date” din care apoi luăm deciziile. „Toate au un început!” Este fraza care poate semnala o shimbare în rău, poate fi un avertisment. Poate fi și o interpetare greșită sau chiar o „ciudă”? Hai să vedem ce poate ascunde o remarcă atât de simplă ca „Toate au un început!”

Bine te-am regăsit! Uneori sună a blestem fraza de mai înainte. De ce? Pentru că de obicei vine ca răspuns la ceva despre care afirmi că nu ți-l dorești, ceva de care vrei să scapi, ceva ce nu îți place. Tu spui că niciodată nu vrei să ajungi într-o situație, și vine cineva și îți spune, eeeee… nu știi, poate chiar vei ajunge. Și adevărul este că am demonstrat aproape matematic în podcast, că există șanse reale să ajungi acolo. Cum și de ce ai ajunge undeva unde „niciodată” nu ai vrea să ajungi? Află în episodul de podcast de azi.

Pare o frază tare simplă. „Ești ceea ce gândești”. Deci dacă gândesc că sunt milionar, voi fi asta, nu? Și dacă o dată la câteva gânduri mă apucă îndoielile, și mă gândesc că nu o să ajung milionar, o să mai fiu sau nu o să mai fiu? Cât am voie să gândesc și altceva? Cât ar trebui să mențin exact fix același gând ca să devin ceea ce gândesc? Nu cred că există o rețetă atât de simplă. În episodul de podcast din această săptămână am dezbătut acest motto foarte simplu. Am luat afirmația și am învârtit-o pe toate părțile.