Perfect Contemporan

M-am întâlnit cu Radu Vancu la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași și am profitat de ocazie pentru a-i lua un interviu. Acesta a și moderat Noaptea Albă a Poeziei, așadar ne-a povestit câte ceva despre asta, dar și despre spațiul său de scris, despre procesele diferite de scriere pe care le presupun genurile diferite pe care le explorează. În acest episod am discutat și câteva lucruri mai sensibile, fie că este vorba despre scriitorii ucraineni de pe front, dependența sau sinuciderea, însă Radu Vancu ne spune că literatura poate diminua monstruosul în lume. Acesta crede că trebuie să folosim literatura în așa fel încât să schimbe ceva în noi – iar dacă scriitorii nu reușesc asta, atunci măcar cititorii o vor putea face prin literatura pe care o descoperă. Vă invit să ascultați dialogul nostru de la Casa Muzeelor, în Iași, la FILIT. Ascultare plăcută!

Am vorbit cu scriitorul Alex Moldovan despre „Stabilizatori de stare”, volumul său recent de poezie publicat la OMG Publishing, dar și despre cartea de proză scurtă, „Decuplări monstruoase” (editura ART), apărută tot anul acesta. „Stabilizatori de stare” este un volum de poezie parțial autobiografic în care autorul vorbește despre experiența unui tată în creșterea unui copil neurodivergent (cu ADHD), cât și despre fațetele nu întotdeauna ușoare ale acestei existențe. Alex Moldovan ne dezvăluie mai multe despre procesul scrierii acestei cărți, dar și despre literatura pentru copii pe care ne-o dăruiește deja de atâta vreme. Vă dorim ascultare plăcută! *Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino) **Fotografia pentru vizual este prelucrată dintr-un original semnat de Claudiu Guraliuc.

Am vorbit cu Ștef Năstase despre thrillerul ei, Clara, apărut la Bookbite, Editura Celestium de curând. Ștef este și creatoare de conținut, așa că am avut ocazia să vorbim și despre activitatea de promovare a cărților, dar și despre ce ne inhibă atunci când scriem. Care au fost pașii importanți de urmat pentru desfășurarea unui thriller psihologic reușit și cât de mult contează să nu îți pui frâne inutile atunci când începi să scrii. Vă propun să începem cu un scurt fragment din prologul romanului, în lectura autoarei. Ascultare plăcută!

Am vorbit cu Emanuela Ignățoiu-Sora despre poezia sa. A publicat de curând „Și noi dansăm în plase de lumină și ace” la OMG Publishing, dar am vorbit și despre Clinamen apărută la Casa de Pariuri Literare – ambele sunt cărți frumoase și blânde, preocupate de subiecte fragile care de fapt le oferă forță. Ema ne-a povestit despre procesul scrierii acestor cărți și despre cum funcționează scrisul poeziei în ceea ce o privește. În același timp, am vorbit și despre necesitatea unei antologii ca cea pe care a coordonat-o cu Ionela Băluță la Nemira: „Cum am devenit feministă”. Alături de Ema am petrecut trei ani de licență la Facultatea de FIlosofie, așadar mă bucur să îmoărtășim și scrierea poeziei. Vă propun să începem cu un poem din „Și noi dansăm în plase de lumină și ace” în lectura autoarei. Ascultare plăcută!

Am vorbit cu Veronica Stănică care a debutat de curând la Litera cu volumul de proză scurtă Teoria lucrului bine făcut. O carte aparent blândă, cu un stil gingaș, dar care e plină de ascunzișuri inconfortabile și adesea macabre. Pe Veronica am întâlnit-o pentru prima oară la atelierul de scriere creativă Creative Writing Sundays la Revista de Povestiri și m-am bucurat de debutul ei excelent. Am discutat despre importanța finalului într-o povestire, cum ajungi să scrii mai bine și cât de chinuitor sau fericit este acest proces. Ascultare plăcută!

Azi am vorbit cu poeta Svetlana Cârstean – cum arată spațiul său de scris, cât de mult editează propriile texte, despre munca din spatele poemelor, dar și despre munca de editoare. Am vorbit, desigur, și despre ultima sa carte de poezie, Restul, apărută la Nemira unde, de asemenea, Svetlana Cârstean coordonează colecția de poezie contemporană „Vorpal”. Poezia ca prezență, ca protecție, ca luptă, ca „onorare a limbajului care se află în fața ta” – câteva din cuvintele cheie din discuția de azi. Vă propun să începem cu un poem din Restul în lectura autoarei. Ascultare plăcută!

Am vorbit cu poetul Alex Higyed despre ultima sa carte, „50% mai aproape de un final memorabil” (OMG), dar și despre „nimic personal” (Casa de Pariuri Literare). Două cărți de poezie cu titlu catchy - dar ce crede Alex despre titluri în poezie? Am vorbit cu el nu doar despre cum scrie poezie, dar și cum dă feedback, cum se comportă poemele scrise doar pentru a fi citite pe foaie față de cele scrise de la bun început pentru scenă. Acesta este fondatorul cenaclului performativ „Comuna 30” de la Timișoara, doctor în Litere și un poet care merge pe calea Spoken Word. Cu Alex am vorbit despre multiplele fațete ale poeziei contemporane, despre putința (sau neputința) de a fi obiectiv în poezie și alte lucruri asemenea. Episodul de azi începe cu poemul care și deschide volumul „50% mai aproape de un final memorabil”. Vă lăsăm să aflați voi dacă suntem mai aproape cu 50% de un final memorabil. Ascultare plăcută! **Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)

Îmi doream să vorbesc cu Iulia Gherasim încă de când am citit volumul său de proză scurtă, Ce văd păsările apărut la editura Polirom. Am discutat despre cartea sa de debut, dar și despre ce anume ne împinge de la spate când vine vorba de scris: despre muncă, disciplină, discernământ, prezență, dar și bucurie. „Scrisul e foarte mult despre a nu renunța” spune Iulia, iar eu sunt întotdeauna de acord cu anduranța care trebuie să vină la pachet când te joci cu limbajul. Totuși, cu tot acest bagaj, rămâne poate cea una dintre cele mai mari forme de libertate pe care le cunoaștem. „În scris,” zice Iulia Gherasim, „nu depind de nimeni și de nimic.” Vă las pe voi să descoperiți restul. Ascultare plăcută! **Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)

Câteva lucruri spuse de Lorena Enache în acest podcast:Să fie poezia super puterea mea.Să pot să mă disting cu faptul că scriu poezieApoi am început să fac pace cu mine cu faptul că scriu poezie și că nu trebuie să fie doar tristuță sau doar de ură sau să apară doar ca moment de respiro. Sexualitatea era o formă de putere și cu cât puteai să o afirmi, să o arăți mai hotărât, mai explicit, mai je m en fiche, cu atât aveam impresia că deveneam mai dezirantă.Ca și cum ai poza un sentiment.Dacă nici în poezie nu-ți permiți să te duci unde vrei tu să te duci. Dacă nici acolo nu poți să spui îmi place sau nu îmi place... Nu trebuie să fie bună, nu trebuie să fie proastă, nu trebuie să atingă anumite subiecte, nu trebuie să sensibilizeze o masă anume de oameni sau  să trateze chestii politice sau ideologice... Eu am început să cred că îmi place sau nu. E atât de simplu.

În episodul de azi am vorbit cu Martin Kumamoto despre cartea sa de debut „Camera de studiu”, un roman despre experiența unui autor înainte de debut, dragoste, viața de străin în Japonia, vizitând în același timp și memoria unei copilării în România. Protagonistul romanului are o țintă, la propriu, la care se uită pentru a-și reaminti că trebuie să scrie. Decizia de a scrie este o decizie de afirmare a vieții, iar celelalte elemente care întregesc cartea (iubirea, sexualitatea, rememorarea) sunt mecanisme secundare care întregesc demersul protagonistului – disperat și necesar. Despre acestea, dar și alte lucruri, am vorbit azi cu Martin la podcast. Ascultare plăcută! **Muzica de intro /outro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)