Obiceiul pământului

Idei principaleIdeea unei slujbe în biserică de Ziua Dezrobirii nu e nouă. Pe 20 februarie 1856, principele Barbu Știrbei scria în decretul de dezrobire – în care folosea sintagma „liberarea sclavilor” – că această zi solemnă ar trebui marcată „în fiecare an în eternitate”.Până acum însă, Biserica Ortodoxă Română a încercat să se disocieze de trecutul sclaviei, spunând că nu exista ca instituție în timpul celor 500 de ani. Vasile Bănescu, din partea biroului de presă al Patriarhiei Române, ne-a scris că „este o eroare încercarea de a judeca evenimente, fapte și personalități din trecut, folosind criteriile sociologice și democratice impuse de logica mentalității de astăzi.” Dar cum am putea să înțelegem influența acestui trecut doar în acord cu contextul istoric al vremii, dacă nu ne uităm la el și ca oamenii care suntem astăzi?Statul român e părtaș la uitarea istoriei sclaviei și e dator, spune cercetătoarea Magda Matache, cu măsuri de „justiție reparatorie”. Dacă sclavia va face parte din narațiunea națională oficială, asta va însemna că și decalajele economice și sociale vor fi luate în calcul la elaborarea de politici publice și servicii sociale.Uniunea Europeană a adoptat în 2020 un plan de acțiune anti-rasist, care îndeamnă la „recunoașterea rădăcinilor istorice ale rasismului” și spune că asigurarea comemorării sclaviei și Holocaustului reprezintă o parte importantă a încurajării incluziunii. Consiliul Europei a adoptat în 2020 o recomandare prin care solicita includerea istoriei romilor și/sau a nomazilor în programele școlare și în materialele didactice. „Deci toate chestiile trebuie să fie instituționale, altfel nu cred c-avem vreo șansă”, spune Luiza Medeleanu, expertă în educație multiculturală. „E important ca statul să preia toate lucrurile astea și să le transforme în măsuri foarte clare, politici culturale și educaționale concrete, în care oamenii să se regăsească. Și doar așa eu cred că poți să creezi o punte între oameni.”Trecerea de la integrare la incluziune, la a cere drepturile care se cuvin tuturor și la a împuternici comunitățile s-o facă și singure e ce fac astăzi ONG-urile. „De multe ori problemele femeilor rome înseamnă acces la infrastructură, înseamnă locuință decentă, înseamnă curent electric, apă, drumuri practicabile ș.a.m.d.”, spune Carmen Gheorghe, președinta E-Romnja, care evidențiază că acestea sunt probleme feministe. „Exemplul pe care-l dau întotdeauna este acela al unui drum impracticabil. Unde, dacă plouă, nu mai poți intra, îți trebuiesc cizme, pentru că noroaiele te cuprind din toate părțile, și atunci cine are responsabilitatea de a curăța, de a duce copiii la școală sau la medic? Femeile. Ne place sau nu, femeile fac asta.”Felul în care reprezentăm romii în media și produse culturale trebuie îmbunătățit, căci telenovelele despre romi de la Acasă TV, spre exemplu, nu fac decât să caricaturizeze cultura romă. În lipsa altor modele, copiii aspiră la o identitate construită adesea din stereotipurile majoritarilor. Ce poți face tu, ca ne-rom, pentru a contribui la repararea trecutului? Poți să sancționezi producțiile rasiste și stereotipe, să susții demersurile unor organizații nonprofit, să cumperi produsele culturale ale artiștilor, meșteșugarilor și designerilor romi. Să-ți înveți copiii altfel decât mulți am fost învățați. Să le citești povești cu eroi romi, să fii un exemplu prin felul în care reacționezi în fața prejudecăților.Toate soluțiile din acest episod sunt măsuri pe care le putem lua fără să pierdem nimic. Măsurile afirmative pentru un grup marginalizat istoric nu ne neagă drepturile. Nu pierzi, ca ne-rom, dacă statul finanțează un muzeu al romilor sau cercetare pentru recuperarea memoriei sclaviei. Câștigăm cu toții, și ne apropiem.Resurse consultateTratat de pace pentru emanciparea noastră, de Ciprian NeculaNu mai suntem sclavi de 166 ani, dar eu văd și astăzi ura, de Elisa DinuIstoria ascunsă a strămoșilor romi și Time for reparations de Magda MatacheInelul cu cap de cal, de Ioanida CostacheRomstoria: Care este diferența dintre robie și rumânieEmisiunea „Eu sunt actrița principală”, moderată de Zita Moldovan și Mihaela Drăgan, episodul 4De ce blackface e rasist, cu Oana DorobanțuReportaj Trinitas de Ziua Dezrobirii la mănăstirea PasăreaInterviu cu Carmen Gheorghe, Ashoka FellowÎn acest episod auzi cuvinte despre viitor de la Ionela Pădure, Gilbert Costache, Ionuț Măcinoi și un grup de cursanți din Iași, Niko G, Mihaela Drăgan, Ioanida Costache, Linda și Silviu Zsiga de la Radio Pata din Cluj. Mulțumiri! Mulțumiri și Centrului Național de Cultură a Romilor pentru evenimentul de lansare al filmului „10 ani de luptă împotriva sclaviei. Adevărurile Ioanei”, în cadrul căruia am înregistrat discursul Cătălinei Olteanu, din care ai auzit un fragment în acest episod.Obiceiul pământului este un podcast despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului și este produs de DoR. Cele șase episoade vor apărea săptămânal, începând cu 17 ianuarie 2022. Ascultă seria pe obiceiulpamantului.ro, Spotify, Apple Podcasts, YouTube sau în aplicația ta preferată de podcasturi.Reporter: Ana Maria CiobanuEditor: Cristian LupșaManager de proiect: Nicoleta RădăcinăIdentitate vizuală: Maria SurducanMuzica: Sebastian Androne NakanishiÎnregistrări și montaj: Ana Maria CiobanuEgalizare sunet: Octavian ComanDevelopment și producție digitală: Mihai Ciobanu și Cătălina AlbeanuTranscrieri: Andreea Vasile, Daniela Popa, Romina Surugiu, Daniela Iordăchescu

Rasismul e convenabil: Ce trebuie să înțelegi ca să contribui la combaterea luiNe-am spus povestea despre inferioritatea romilor încă de la forțarea lor în sclavie și am continuat s-o spunem și în timpul celui de-a doilea război mondial, când legile rasiale excludeau pe oricine nu era „român adevărat”. Ne-o spunem și astăzi, când memoria acestei istorii se pierde. Rasismul nostru e adânc și inconștient. Abia când începi să-l conștientizezi apar întrebările – de ce ai reacționat așa, de ce ai râs – și apare și ocazia să te chestionezi, ca apoi să te dezbari de prejudecăți.Îi vei auzi în acest episod, printre alții, pe profesorul de istorie la Oxford Marius Turda, pe sociologul Gelu Duminică, pe agenta imobiliară Ramona Ursu, pe experta educațională Luiza Medeleanu și pe cercetătoarea Magda Matache, care explorează raportarea la rasism din perspective diferite. Unii cercetează istoria, alții sunt preocupați de moștenirea personală, unii cer justiție reparatorie. E important să îi auzi pe toți, pentru că nu există o singură voce romă. Au în comun moștenirea celor 500 de ani de sclavie, a Holocaustului și rasismul prezentului și au soluții complementare pentru vindecare.IDEI PRINCIPALESclavia a alimentat rasismul din jurul nostru și din noi. Pentru că rasismul nu e doar o sumă de prejudecăți, ci un sistem de putere menit să perpetueze această diferență socială: cei civilizați, care merită; cei necivilizați, care trebuie evitați sau chiar îndepărtați.„Dacă gândim rasismul ca pe un sistem de putere și de opresiune, atunci rasismul nu se naște din prejudecată, ci rasismul folosește prejudecata ca să justifice acțiunile împotriva grupului minoritar. Întrebarea este dacă avem prejudecăți față de cei bogați, de ce aceste prejudecăți nu-i afectează în aceeași măsură sau într-o măsură similară cu prejudecățile pe care le avem, de exemplu, față de romi.” (Magda Matache)Discuția despre rasism trebuie să includă și avantajele rasismului pentru majoritari. Prin excluderea romilor, spațiul și implicit șansele care se creează pentru ne-romi, cresc.Teama de momentul cunoscutului părinților unui partener ne-rom e recurentă pentru mulți tineri. Uneori evită relațiile serioase, ca să nu fie nevoie să cunoască părinții celuilalt și să se lovească de „e ț*gancă, nu suntem de acord”.29% consideră că romii sunt „o problemă” și 9%, că reprezintă „o amenințare la adresa țării”, arată un sondaj recent făcut de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. Doar 6% apreciază că romii sunt o resursă valoroasă pentru România. Rasismul e ca un burete, crede Marius Turda: „Când e ud, se lipește de orice. Când e uscat rămâne acolo uscat și îi ajunge o picătură de ploaie ca să revină la viață”. Istoricul spune că ne alimentăm continuu ideea că suntem superiori iar asta creează un soi de „geografie simbolică a identității”.Teama de declarare a etniei e reală. Conform recensământului din 2011, în România sunt 600 de mii de romi, deși ONG-urile rome estimează că ar fi peste 2 milioane. Frica vine din memoria Holocaustului, când supraviețuitorii și familiile lor își amintesc că au fost păcăliți să se declare ca romi, cu promisiunea că vor primi pământ. În realitate, au fost încărcați în vagoane de vite și deportați.„Eu am avut un coleg rom și mi-a furat sandvișul” ai auzit poate. E un impuls de a opri discuția despre rasism cu propriile experiențe. Însă faptul că avem reflexul de a transforma experiențele personale în argumente cu care să deviem discuții despre un grup social căruia i se interzic lucruri de sute de ani e tot rasist. E parte dintr-un sistem de putere în care eu, majoritarul, decid cum îmi amintesc de tine. Așa cum eu, proprietarul de sclavi de acum 200, 300, 500 de ani, decideam cu cine te căsătorești, ce se întâmplă cu copiii tăi, cui vei rămâne după moartea mea.Aducem sclavia în conversația publică nu ca să căutăm o vină închipuită, ci ca să înțelegem că decalajele socio-economice din prezent vin dintr-o lungă istorie de opresiune. „Marea șmecherie este ca noi să putem să trăim împreună”, cum spune Gelu Duminică.Schimbarea sustenabilă se face atunci când internalizăm nevoile, crede sociologul Gelu Duminică: „În teoria schimbării sociale se spune că ai nevoie de cel puțin același timp la care ai fost supus la deprivare pentru a echilibra efectele deprivării. Adică, cu alte cuvinte, ai avut 500 de ani de robie, ai nevoie de cel puțin 500 de ani de incluziune ca să poți să ajungi la zona aia”.

După 12 ani de muncă, în Cel mai bun copil din lume, un spectacol care a evoluat și-a crescut o dată cu ea, Alina Șerban explorează lupta de a se descoperi, accepta și iubi. Îi e mai clar ca niciodată că ce face ea creează mult inconfortabil, dar e unul în care îi invită pe oameni să pășească pentru a evolua.IDEI PRINCIPALEAlina crede că poate schimba ceva povestindu-se. Crede în puterea exemplului, pentru că știe ce înseamnă să nu fii vizibil și reprezentat demn în teatru, în film, în media. Misiunea ei e să facă artă ca să construiască un pod peste toate rănile istorice. Întâlnirea tinerilor romi cu Alina în teatru sau film e uneori un catalizator pentru a-și explora rădăcinile și a porni pe drumul spre acceptarea de sine.​​Dacă nu ar fi văzut reacțiile tinerilor romi care în sfârșit se simțeau reprezentați, dacă nu ar fi fost ne-romii care-i povesteau că le-a schimbat percepția, Alina s-ar fi oprit. Dar vede că poate să clatine rasismul care a rănit-o toată viața. Așa că strigă: „Mă bucur că nu m-am născut în sclavie. Să mă vândă proprietarul în licitații de oameni  și să ajung departe de mama. Mă bucur că nu m-am născut nici în Holocaust, să ajung în trenurile alea…M-am născut just in time să strig Ole Ole Ceaușescu nu mai e”. (în spectacolul Cel mai bun copil din lume).Spectacolul Marea rușine parcurge cei 500 de ani de sclavie a romilor prin povestea unei studente care vrea să-și scrie lucrarea de disertație pe această temă și se lovește de negare, râsete, furie. Documentând sclavia ca s-o aducă pe scenă, ceva s-a schimbat pentru totdeauna în Alina. Nu se mai uită la nicio mănăstire fără să se gândească de cine e construită. Alina a vrut să știe de ce a trăit toată viața respingere. E și punctul din care pornește cel mai recent spectacol al ei, Cel mai bun copil din lume, pe care îl poți vedea la Teatrul Național București. Unde ajunge? În mijlocul luptei de descoperire, acceptare și iubire de sine, ceva ce i-a fost greu în toți acești ani. Obiceiul pământului este un podcast despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului și este produs de DoR.  Cele șase episoade vor apărea săptămânal, începând cu 17 ianuarie 2022. Ascultă seria pe obiceiulpamantului.ro, Spotify, Apple Podcasts, YouTube sau în aplicația ta preferată de podcasturi.

Ți-am povestit că istoria sclaviei romilor este peste tot în jur, dacă știi să privești. Inclusiv la Muzeul Național de Artă al României, dacă faci un tur cu sociologul Adrian-Nicolae Furtună – cum am făcut noi în acest al treilea episod.Pasiunea lui de-o viață e să sape în arhive vechi de sute de ani, să intervieveze romi și să caute istoria poporului său în spațiile din jurul nostru și în mentalul colectiv. Face asta ca să lase ceva în urmă, pentru cei ca el, care nu se regăsesc în narațiunile care-i înconjoară.„E un loc în care mă regăsesc, așa cum m-am regăsit de multe ori, cel mai des, în societate: din perspectiva celui nevăzut, din perspectiva celui ascuns, care se poate vedea doar dacă este destul de școlit, știi? Dacă nu ești școlit și vii aici ca tânăr rom, care nu cunoști nimic despre istoria romilor, nu ai cum să vezi povestea din spate.”Când se plimbă prin Muzeul de Artă, Furtună își imaginează cum l-ar ajuta exponatele să spună povestea istoriei romilor pentru copii romi, care ar avea astfel șansa să înțeleagă că sunt și ei parte din cultura acestei țări. Că strămoșii lor au contribuit la ce vedem astăzi în muzee.Fă această călătorie prin galerii de artă bisericească medievală, uși ale mănăstirilor de la 1700 sau portrete de boieri și domnitori de la început de secol XIX ca să descoperi o istorie comună. IDEI PRINCIPALE Adrian-Nicolae Furtună are 37 ani, e cercetător la Centrul Național de Cultură a Romilor și face un doctorat în memoria sclaviei. Adesea moderează conferințe pe Facebook despre același subiect, pentru că vrea să existe în spațiul public o conversație despre sclavie. Din 2015 și până în prezent a digitalizat sute de documente de arhivă din perioada celor cinci secole de sclavie. La finalul lui 2021 a publicat Sclavia romilor și locurile memoriei, un album de memorie socială.Căutarea e unul dintre lucrurile care îl definesc pe Nicu încă de mic. Când era copil la Bârlad, își căuta identitatea romă în piața din oraș, unde erau negustorii care vorbeau romani și care aveau povești și glume. Adolescența lui Nicu a fost marcată și de dorința de a le vorbi celorlalți despre etnia lui, de a le înșira pe tabla de liceu neamurile de romi și obiceiurile lor, ceva ce astăzi crede că pornește dintr-un complex de inferioritate, moștenit istoric din sclavie. Își dorea să fie acceptat, așa că se grăbea să arate ce îl face diferit, ca să nu le dea majoritarilor ocazia de a-l pune pe o poziție de inferioritate.Pentru Furtună, turul pe care-l face în acest episod e un exemplu de soluție prin care spațiile culturale din România pot să ilustreze istoria sclaviei. Și-ar dori să ghideze tururi pentru copii. Și-ar dori ca ghidurile audio ale muzeelor să aibă și un traseu recomandat pentru a explora spațiile dintr-o perspectivă a istoriei romilor.În muzeu, când vede o haină militară expusă, se gândește la ce îți era permis sau nu pe-atunci, în funcție de etnie. Un jilț bisericesc de la mănăstirea Galata din județul Iași îi vorbește despre romii care au fost în proprietatea acesteia. Dincolo de a avea un muzeu al romilor, monumente ale sclaviei și străzi ale căror nume să amintească de acest trecut, dincolo de reflectarea corectă a istoriei în manuale, adevărata reconciliere cu trecutul poate veni, crede sociologul, în momentul în care spațiile culturale din România vor fi cu adevărat incluzive și vor reprezenta pe toată lumea.Furtună crede că găsind conexiunile prezentului cu trecutul sclaviei, vom începe să vorbim și despre sursele inegalității din prezent. O dată cu o conversație asumată, vom înțelege și impactul social și economic al celor 500 de ani de sclavie și vom discuta apoi despre ce putem îndrepta. Resurse consultate Adrian Nicolae Furtună, Sclavia romilor în Țara RomâneascăAdrian Nicolae Furtună,  Sclavia romilor și locurile memoriei, un album de memorie socială Conferințele Centrului Național de Cultură a Romilor Romano KherDocumentar despre Ioana Tinculeasa Rudăreasa, produs de Centrul Național de Cultură a Romilor Romano KherDocumentarul O Samudaripen andar i Romania. Holocaustul romilor din România, produs de Centrul de Cercetări Sociale și Culturale „Romane Rodimata”Povestea Lingurii, produs de Adrian-Nicolae Furtună pentru Centrul de Cercetări Sociale și Culturale „Romane Rodimata”Obiceiul pământului este un podcast despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului și este produs de DoR.  Cele șase episoade apar săptămânal, începând din 17 ianuarie 2022. Ascultă seria pe obiceiulpamantului.ro, Spotify, Apple Podcasts, YouTube sau în aplicația ta preferată de podcasturi.

Tu ce ai învățat să crezi despre romi? Probabil că e bine să îi eviți; pentru că fură, mint, ucid. Asta transmit și proverbele românești – „ț*ganul când s-a făcut împărat, pe taică-su l-a spânzurat” sau „ț*ganu’ e rudă cu dracu’” –, iar ele sunt doar o formă prin care ura istorică față de romi a călătorit în timp până astăzi.Această înțelepciune populară se fundamentează pe o istorie de aproape jumătate de mileniu în care romii au fost sclavi – adică au fost considerați mai puțin oameni și forțați să muncească gratuit pentru domnitori, boieri și mănăstiri.Ca să înțelegem de ce suntem și azi îmbibați de prejudecăți și stereotipuri despre răutatea, lenea, lăcomia și chiar infracționalitatea înnăscută a romilor, în acest al doilea episod facem o călătorie în timp alături de istorici și cercetători romi. Îi vei auzi pe etnologul Delia Grigore, care a studiat modul în care proverbele românești construiesc imaginea romilor în mentalul colectiv; pe istoricul Petre Petcuț, care a scris Romii. Sclavie și libertate, o carte fundamentală despre istoria romilor; pe Luiza Medeleanu, care cercetează imaginea romilor în media și formează profesori care lucrează și cu elevi romi; pe Mariana Sandu, care a cercetat îndeaproape fenomenul abuzului fetelor rome în perioada sclaviei.Fără să cunoaștem istoria sclaviei, reconcilierea și vindecarea nu sunt posibile.IDEI PRINCIPALERomii au fost forțați în sclavie încă din evul mediu. Acest statut inferior a dăinuit până la abolirea din 1856, când minoritatea romă reprezenta cel puțin 7% din populația de peste 4 milioane a Principatelor Române Moldova și Țara Românească. Au fost primiți cu reticență încă din evul mediu pentru că erau nomazi, vorbeau o limbă diferită, erau purtătorii unui amestec de culturi și obiceiuri pe care le întâlniseră pe parcursul migrației lor și, mai ales, nu erau încă creștini. Sclavia era văzută ca un act civilizator care ducea la creștinarea romilor, dar și la apariția unui paradox religios: creștini care stăpânesc creștini. Acest paradox care a adus brațe de muncă gratuite pentru gospodăriile celor puternici a început cu un cadou. Vladislav I, domnitorul Țării Românești de atunci, i-a dăruit mănăstirii Tismana 40 de familii de romi în 1385. Muzeele românești nu păstrează instrumentele de tortură folosite pentru romi în timpul celor 500 de ani de sclavie, însă coarnele puse fugarilor au fost reale. Ne-au rămas descrierile modului în care erau folosite. Zgarda de fier se încuia cu un lacăt, apoi fugarul era atârnat cu funii în grajd, deasupra animalelor. Sau era plimbat pe ulițe în timp ce trecătorii erau puși să-l scuipe.Fetele rome erau forțate și să întrețină relații sexuale cu stăpânii, aceștia fiind uneori și cei care le dezvirginau. Acest obicei era ascuns în spatele unor eufemisme precum „a freca picioarele boierului seara”, care era tot o atribuție a tinerelor fete rome în curtea boierească. Manualele școlare nu reflectă adevărul istoric. Sclavia e reprezentată mai degrabă ca o formă de servitute, asemănătoare cu iobăgia, ca și cum romii erau zilieri pe pământul cuiva. Astăzi, conținutul e mai puțin rasist ca cel din manualele din 2016, care foloseau cuvântul „ț*gan” și ilustrau istoria cu locuințe sărăcăcioase sau cu romi dansând. Dar e încă insuficient.La 160 de ani de la dezrobire, a fost dezvelită o placă comemorativă la mănăstirea Tismana, locul din care a început totul. Placa menționează eliberarea de la 1856, dar ignoră rolul bisericii. Biserica nu recunoaște sclavia ca pe o practică din care a beneficiat timp de sute de ani.Inegalitatea economică și socială pe care o vedem astăzi vine tot din sclavie. Nu s-au scurs așa de mulți ani de la momentul eliberării: se împlinesc 166 anul acesta. Oare stră-străbunicii tăi unde erau în 1856 și oare unde ai fi fost tu astăzi dacă ei ar fi fost alungați sub cerul liber doar cu hainele cu care erau îmbrăcați?Obiceiul pământului este un podcast despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului și este produs de DoR.  Cele șase episoade apar săptămânal, începând din 17 ianuarie 2022. Ascultă seria pe obiceiulpamantului.ro, Spotify, Apple Podcasts, YouTube sau în aplicația ta preferată de podcasturi. Tot pe obiceiulpamantului.ro găsești și lista de cărți, articole și documentare consultate pentru fiecare episod, plus eseuri scrise de mulți dintre cei pe care-i auzi în podcast.

Amnezie socială: ce știm de fapt despre sclavia romilor?De ce s-ar numi o stradă „Dezrobirii”? Și în București, și în Iași, Ploiești, Constanța sau Caracal? A cui „dezrobire” o fi? E de înțeles să n-ai habar; mulți n-avem niciun reper despre istoria locurilor în care ne-am născut, deși ele vorbesc despre cine suntem.Puzzle-uri de tipul acesta rezolvă sociologul Adrian-Nicolae Furtună, cercetător la Centrul Național de Cultură a Romilor – „Romano Kher”, care face și un doctorat în memoria sclaviei, adică în cum ne amintim ca societate că, timp de 500 de ani (1385-1856), biserica, boierii și domnitorii români au stăpânit, vândut și dăruit romi.Deși o parte din bogăția țării a fost acumulată prin exploatarea și forțarea romilor în sclavie, statul român nu face mai nimic pentru a cunoaște acest trecut și a-l repara. De aceea, reasamblăm această istorie alături de istorici, activiști și artiști romi care au explorat deja această moștenire.În acest prim episod al Obiceiul pământului, îi vei auzi pe sociologul Adrian-Nicolae Furtună, pe Ela Anton, gazda podcastului Hazard, pe Magda Matache, directoarea programului de studii rome de la Harvard, și pe Alina Șerban, care joacă, scrie și regizează spectacole de teatru și filme despre identitatea romă.IDEI PRINCIPALETot ce credem unii despre ceilalți ca etnici romi sau români, e influențat de o poveste amară, care a început în 1385 odată cu primele sute de romi dăruite de domnitorul Dan I, mănăstirii Tismana. Punctul din care ne-au pornit relațiile e unul în care romilor le-a fost negată umanitatea.Ce înseamnă sclavia? Înseamnă romi în proprietatea bisericilor, boierilor sau a statului. Înseamnă prețuri. În 1600 un bărbat rom „bun de muncă” valora cât un cal. În 1814, Mânăstirea Snagov vindea un sclav cu prețul a patru bivoli. În 1838, un bărbat de 29 ani costa 40 de galbeni, cam cât o pianină modestă sau 20 de chitare. Sclavia mai înseamnă și pedepse. Bătăi cu biciul, coarne și lanțuri pe gâturile și picioarele fugarilor, copii smulși din familie, nunți organizate de stăpânii care decideau cine cu cine să se înmulțească, violul și abuzul repetat al fetelor rome de care stăpânii puteau dispune după bunul plac.Dependența economică a țăranilor (șerbi, vecini, rumâni) de boieri , nu era același lucru cu stăpânirea romilor. Țăranii nu puteau fi vânduți, dați de pomană sau lăsați moștenire. Nu li se puteau vinde copiii. Pe când romii au fost vânduți, dăruiți, lăsați moștenire sau dați ca zestre timp de 500 ani. Când ești proprietatea cuiva, cuvântul potrivit este „sclavie”. În 2020, doar 1 din 3 români considerau că manifestarea urii față de romi ar trebui pedepsită, iar 72% dintre respondenții aceluiași sondaj și-au exprimat neîncrederea în romi. E mai bine ca în 2010, când doar 10% dintre români considerau romii ca fiind, citez, „oameni ca toți oamenii”. Dar e încă foarte grav. Iar asta se vede cel mai bine în sondajele care ne arată că doar 11% dintre români ar fi de acord să se înrudească cu un rom.Rasismul de azi are rădăcini tocmai în ideea că romii sunt inferiori, străini, diferiți, păgâni, de neatins – deci buni de stăpânit. De acolo ne vine expresia sinistră despre cum romii se îneacă întotdeauna la mal. Înecul proverbial se leagă de fapt de o pedeapsă dată sclavilor fugari, care erau aruncați legați într-o apă învolburată și li se promitea libertatea dacă vor supraviețui.De ce se numește așa acest podcast? „Obiceiul pământului” e o noțiune de drept, cunoscută și ca „Legea țării” și vine dintr-o perioadă în care eram o populație agrară care nu avea legi scrise. Obiceiul reglementa cine putea ajunge domnitor, impozitele, viața bisericii, organizarea armatei. Tot obiceiul era cel care dicta că etnia romă te făcea inferior. Te nășteai rom, aveai stăpân. Te căsătoreai cu un rom sau cu o romă, deveneai proprietatea stăpânului lor, iar copiii voștri de asemenea. Teoretic, astăzi nu ne mai organizăm societatea după „obiceiul pământului”, dar el este încă în noi.Obiceiul pământului este un podcast despre sclavia romilor și amprenta acelor 500 de ani asupra prezentului și este produs de DoR.  Cele șase episoade vor apărea săptămânal, începând cu 17 ianuarie 2022. Ascultă seria pe obiceiulpamantului.ro, Spotify, Apple Podcasts, YouTube sau în aplicația ta preferată de podcasturi.În acest episod ai auzit extrase din spectacolele Marea Rușine și Declar pe propria răspundere, scandări de la un protest rom din vara lui 2021 și extrase audio din filme documentare, podcasturi și conferințe. Le găsești pe toate, cu linkuri, în descrierea episodului de pe dor.ro/obiceiulpamantului. Tot acolo găsești o serie de eseuri scrise de Adrian-Nicolae Furtună, Magda Matache și de mulți dintre cei pe care-i vei auzi în continuare în acest podcast.